Pentru o persoană iubitoare a unui evaluator.

De fapt, dacă mi-aţi urmărit tutorialele de seo (la care regret total că n-am mai scris), sigur aţi observat cât sunt de pornită împotriva motorului de căutare Google. Aşa că fac acest mic experiment. Realizez un site de cacao, cu conţinut de cacao şi îl aduc pe prima pagină, ba chiar mai mult, pe prima poziţie la un cuvânt pe care e bătaie mare.

Este un blog foarte frumos şi interesant (“desigur”) şi îl puteţi accesa la evaluator şi sper să nu vă placă .
Revin peste câteva săptămâni cu rezultatele experimentului.

PS: dacă binevoieşte careva să ajute cu un backlink (non-comercial use), îi vom highly aprecia gestul.

19 căpăţâne şi-au amintit într-un fel sau altul că e ziua mea. Şi cu 11 forumuri, comunităţi online şi alte scripturi automate. 30 de urări mi-au fost aduse, statistic vorbind ar fi următoarele:

• o droaie de LMA-uri;
• 6 pachete de “tot ce-mi doresc”;
• 6 baxuri de “sănătate”;
• 3 conserve de “fericire” (de parcă am şti ce e aia);
• 3 bafte la studiu (care este);
• 2 norocuri în viaţă;
• 1 plic de “toate cele bune” (ce bun şi ce e rău?);
• 1 x să-mi vină mintea la cap;
• 1 x să nu-mi vină mintea la cap;

Din toată grămada, nu cred că e una cu care să rezonez mai apropiat decât ultima: venirea minţii la cap mi-ar pecetui existenţa în mod fundamental. Nu-i lucru pe care să mi-l doresc mai straşnic, decât acela de-a ţine mintea departe de cap.

PS: nu-mi mai trimiteţi LMA-uri, intră toate la spam.

Iată şi oamenii care şi-au hackuit singuri site-ul, ca să-i linkuiască tot prostu’

Chiar acum mă uitam la statisticile blogului meu din 2008. Locul 136 în Zelist. 136 în Zelist, n-aş mai putea ajunge acum acolo nici dacă mi-aş dori. 160 în Zelist, asta însemna că o grămadă de oameni linkuiau spre tine, gândind că ai spus lucruri demne de dat mai departe, lucruri care i-au inspirat sau porcării senzaţionale. Read the rest of this entry

Dacă ai blog şi nu scrii despre Hurt Locker, nu eşti om. Aşa-i?

Aşa-i. Toată lumea a scris, în consecinţă am scris şi eu. Aşa că să nu vă aud că vă plângeţi, că n-am scris şi eu despre premiile Oscar. Acum am scris

Atât de rar înseamnă cam o dată pe lună.

Dacă ne întâlnim pe stradă şi încerci să faci conversaţie cu mine pe spinarea lui Z din politică sau a lui Y din lumea mondenă, îţi vei da seama că sunt parcă de pe altă planetă. Şi voluntar sau involuntar vei încerca să mă faci să mă simt prost cu vorbe:

-Cum?? N-ai auzit? Irinel divorţează de Monica??
-Nu ştii ultima bombă? Tăriceanu mănâncă dimineaţă tăiţei cu petrol?
-Adică tu nu cunoşti scandalul de săptămâna trecută? Ai, măi, cum naiba? Toată lumea ştie şi tu n-ai aflat??

Unii din voi reşiţi să mă faceţi să mă simt prost, alţii nu clintiţi nimic. Nici măcar curiozitate. Răspunsul meu e universal: “Nu, nu mă uit la televizor”.

Read the rest of this entry

Fiindcă în cărţi mai descoperim şi chestii foarte faine, uneori le vom da mai departe fără să scriem recenzii ale respectivelor cărţi, ci prin câteva citate reprezentative. Iar seria de recomandări d-astea se deschide acum cu povestirea Flegma lui Diogene recoltată din Poveştiri filozofice din lumea întreagă, de Jean-Claude Carriere. Dacă aţi auzit de Cercul Mincinoşilor, ei bine cartea asta e un fel de Cercul Mincinoşilor 2.

“Printre întâmplările mai puţin cunoscute care i-au fost atribuite lui Diogene Cinicul, omul care trăia într-un butoi (se zice) pe vremea când încă nu existau butoaie, se numără şi aceasta:

Fiind invitat la un atenian foarte bogat, care îi prezenta casa, nouă şi luxoasă, Diogene voia mereu să scuipe pe jos. Gazda i-a cerut să se abţină, ca să nu-i murdărească locuinţa, care sclipea de curăţenie.

Atunci Diogene i-a tras o flegmă drept în obraz.”