Google versus Bing

Notă importantă: Scopul articolului nu este de a creşte sau scădea reputaţia vreunui site din cele linkuite aici, ci exclusiv acela de a extrage nişte informaţii utile, din cazuri concrete privind comparaţia Google/Bing.

Acesta se vrea a fi studiul de caz pe care am spus că-l voi scrie ultima parte a comparaţiei Google/Bing.  Studiul se va învârti în jurul unui cuvânt cheie destul de căutat în România, anume “laptopuri second hand”. Potrivit jucăriei ăsteia volumul lunar de căutări pe acest cu vânt e în jur de 5400.  Primul lucru pe care-l fac este să caut cuvântul în Google şi în Bing şi iată rezultatele.

Read the rest of this entry

Teoria ţinutului de uşi

Când intru în malluri/fastfooduri/magazine iar cineva din sens opus se pregăteşte să păşească, prefer să ţin respectivului uşa (indiferent că e fată sau băiat). Am început s-o fac după ce de mai multe ori m-am îmbulzit să trec în acelaşi timp şi am sfârşit fie în situaţii jenante, fie în înjurături.

Din toţi cei cărora le ţin uşa circa 20% spun “mulţumesc”. 15% din oameni simt (mai mult sau mai puţin) că mi-au mulţumit fie din scârbă, fie din obligaţie. Doar 5% din mulţumesc-uri le găsesc a fi naturale, vertiabile, spuse cu plăcere: asemenea celor primite la Paris.

Read the rest of this entry

BMW Seria 5 GT

Sursa foto

BMW Seria 5 GT – prin ochii unor plozi de Dacii, Pegeouturi şi alte rable ordinare de cel mult 80 cai leşinaţi putere:

Read the rest of this entry

Mergând spre arhicunoscuta şi arhivizitata Moschee Albastră, una din fete a observat cofetăria asta minusculă pe partea stângă a bulevardului. Practic ea ocupa un sfert din parterul unui bloc foarte mic. Din amintiri estimez că avea 10 metrii pătraţi.

Am intrat, cu toate că ne era tare târşă să ne îngrămădim toate 4 acolo. Nu mese, nu scaune, decât o “tarabă” cu prăjituri ţinute la rece, un frigider normal de bucătărie şi lângă vânzătorul. Clar, am zis, un fel de fast desert: iei prăjitura în mână şi pleci.

Read the rest of this entry

Atâta timp cât cea mai mare parte a populaţiei caută informaţii încă prin Google, cei care optimizează pagini îşi focusează munca şi cercetările tot în jurul lui Google. De-asta ne va fi imposibil să livrăm o listă de penalizări în Bing, alcătuită pe baza experienţei directe a webmasterilor.

Bing însă ne pune la dispoziţie o pagină de help unde răspunde la mai toate întrebările noastre, inclusiv la cele privind acordarea penalizărilor.

Read the rest of this entry

Sursa foto

Dacă veţi avea răbdare să citiţi chestia asta până la capăt s-ar putea să sfârşiţi cu o grămadă de întrebări. Nu vreau să-mi asum răspunsul decât la una dintre ele, la restul cred că ar trebui să-şi caute fiecare propriul răspuns:

-De ce mă apuc eu să vorbesc despre crediinţe, Dumnezeu şi chestii d-astea?

-Întrucât consider că fiecare om, la un moment dat în viaţă îşi alege nişte crediinţe. Iar dacă tot şi le alege, măcar s-o facă mai cu grijă. Fiindcă majoritatea dintre noi cred simultan în două idei ce se contrazic una pe alta.

Ori aşa ceva, cum am demonstrat în articolul ăsta, e absolut imposibil.

Read the rest of this entry

Viaţa-i hâdă ca moartea (poate chiar mai), că-i plină de dileme sufocante.

Să iau aparatul ăsta foto sau să-l iau pe celălalt? Sunt total diferite, unul e bun pentru outdoor, îl pot căra cu mine permanent, celălalt scoate culori faine numai că are zoom slab, deci e mai bun pentru indoor.

Eu vreau ceva cu care să fotografiez atât indoor cât şi outdoor. Însă banii nu-mi ajung decât pentru unul singur.

Sursa foto

Read the rest of this entry